Mergi la conţinutul principal
     

Acționarii ROMGAZ au aprobat preluarea activelor Azomureș

Adunarea Generală Ordinară a Acționarilor SNGN ROMGAZ SA a aprobat prin Hotărârea din 6 iulie 2026, adoptată cu peste 90% din voturile valabil exprimate, Acordul privind transferul de activitate (Transfer of Business Agreement – TBA) încheiat cu Azomureș SA, având ca obiect preluarea activelor funcționale ale platformei industriale de la Târgu Mureș, astfel cum a fost informată piața de capital.

Tranzacția se înscrie în strategia ROMGAZ de integrare pe lanțul valoric al gazelor naturale, prin valorificarea acestora în procese industriale cu valoare adăugată. La funcționare în parametri optimi, platforma Azomureș poate acoperi o parte semnificativă din necesarul național de îngrășăminte chimice.

Etapele următoare:

  • Obținerea deciziei Consiliului Concurenței și a aprobării Comisiei pentru Examinarea Investițiilor Străine Directe; 

  • Îndeplinirea formalităților prevăzute de acord și finalizarea transferului de active, contracte și persona; 

  • Pregătirea tehnică și operațională a platformei, printr-o abordare prudentă, etapizată și riguros monitorizată, cu repornirea producției corelată cu disponibilitatea volumelor de gaze naturale, inclusiv în perspectiva intrării în producție a proiectului Neptun Deep.

ROMGAZ va informa piața și publicul cu privire la evoluția tranzacției, în conformitate cu obligațiile legale de raportare.

Azomures

Despre noi

ROMGAZ face explorare geologică în scopul descoperirii de noi zăcăminte gazifere, produce gaz metan prin exploatarea zăcămintelor din portofoliul companiei, depozitează subteran gaze naturale, efectuează intervenții, reparații capitale și operații speciale la sonde și asigură servicii profesioniste de transport tehnologic. În anul 2026, ROMGAZ și-a continuat strategia de dezvoltare și integrare pe verticală prin preluarea activității de producție a AZOMUREȘ, unul dintre cei mai importanți producători de îngrășăminte pentru agricultură din România.