Mergi la conţinutul principal

Evoluţie Proiect CCTG

  • În data de 31.10.2016 a fost încheiat contractul de lucrări între S.N.G.N. Romgaz S.A. și Asocierea formată din Duro Felguera S.A. și S.C. Romelectro S.A. având ca obiect realizarea proiectului „Dezvoltarea CTE Iernut prin construcția unei centrale termoelectrice noi cu ciclu combinat cu turbine cu gaze”. Contractul este „la cheie”, respectiv proiectarea, livrarea echipamentelor, execuția lucrărilor și punerea în funcțiune a noilor capacități de producție a energiei electrice.
  • În data de 18.01.2017, Ministerul Energiei a aprobat cererea de finanțare din fondurile PNI, pentru un procent de 25% din valoarea cheltuielilor eligibile aferente investitiei.
  • În data de 14.03.2017 a avut loc, la sediul S.P.E.E. Iernut, întâlnirea de lansare a Proiectului între reprezentanții Romgaz și cei ai Asocierii Duro Felguera - Romelectro.
evolutie proiect
  • S-au întocmit documentațiile și s-au obținut toate autorizațiilor necesare pentru execuția lucrărilor și exploatarea noii centrale (certificate de urbanism, autorizație de construire, ISCIR, ANRE, mediu etc).
  • Autorizația de Înființare nr. 1167/26.10.2016, pentru realizarea noii capacități energetice, emis de ANRE.
  • Autorizația de Desființare a construcțiilor existente pe amplasament, nr. 15/04.05.2017.
  • Autorizația de Construire nr. 32/17.10.2017 - Dezvoltarea CTE Iernut prin construirea unei termocentrale noi cu ciclu combinat, cu turbine cu gaze.
  • Avizele obligatorii de instalare ale tuturor celor patru cazane recuperatoare precum și pentru cazanul auxiliar de pornire, emise de ISCIR;
  • Acordul de Mediu pentru dezvoltarea CTE Iernut, emis de către Agenția pentru Protecția Mediului Mureș (AM nr. 1 din 06.12.2016), actualizat prin Anexa din 16.11.2019.
  • Avizul de gospodărie a apelor nr.87/19.09.2016 pentru modernizarea CTE Iernut, modificat cu Avizul 110/16.10.2019, emis de Administrația Națională ,,Apele Române”.
  • Avizul Tehnic de Racordare la Sistemul Energetic National, al noilor capacități de producere a energiei electrice (ATR nr 38807/31.10.2016).
  • Contractul de racordare nr: C200/17757/31.10.2017 cu CNTEE Transelectrica SA.
  • În urma realizării procedurii de achiziție pentru lucrări de racordare, Transelectrica a încheiat contractul de execuție nr.10/2019, cu SMART SA.
  • Autorizații de funcționare pentru podurile rulante din sala mașinilor, precum și pentru podul de la stația de pompe de apa răcire, emise de CNCIR;
  • Au fost încheiate de către executant, contractele de achiziție a echipamentelor principale (turbine cu gaze, turbine cu abur și cazane recuperatoare) de la producătorul General Electric.
  • Au fost realizate, cu forţe proprii, lucrările de amenajarea terenului destinat amplasării noii centrale, care au constat în demolarea clădirilor existente, desființarea căilor ferate interioare și amenajarea platformelor pietruite.
  • Au fost avizate în CTE-SPEE Iernut, respectiv CTE- ROMGAZ, Proiectul Tehnic și Caietele de Sarcini, totalizând un număr de 17 volume.
  • Au fost executate lucrări de fundații indirecte (907 piloți de fundare) pentru clădirile și echipamentele principale ale centralei.
  • Au fost livrate în șantier echipamentele principale: turbinele cu gaze, turbinele cu abur, generatoarele electrice, modulele schimbătoare de căldură și structura cazanelor recuperatoare.

Lucrări de construcţii - montaj executate

  • Montarea celor 4 turbine cu gaze, a reductoarelor de turație și a generatoarelor aferente acestora.
  • Montarea echipamentelor auxiliare ale turbinelor cu gaze (container de control electric și electronic – PEECC, modul de ulei și gaz, modul de spălare a compresorului de aer aferent TG, sistem de filtrare aer aspirație TG, sistem de evacuare gaze arse, module auxiliare pentru racordare borne generator – GNAC și GLAC, sistem de excitație generator - GSEC, sistem de pornire cu invertor - SFC, transformator de excitație, panouri de excitație și control, modul de stingere a incendiului cu CO2, etc.).
  • Montarea și testarea țevilor de interconexiune între turbinele cu gaze și echipamentele auxiliare ale acestora.
  • Montarea celor 2 turbine cu abur și a generatoarelor aferente.
  • Montarea echipamentelor auxiliare ale turbinelor cu abur (condensator de abur, pompe de condensat principal, pompe de vid, pompe de amorsare, sistem de spălare cu bile a condensatorului, expandoare, rezervoare de condensat, rezervoare și pompe de drenaj, vane de ocolire a turbinelor - BYPASS de înaltă și joasă presiune, module auxiliare pentru racordare borne și nul generator – GNAC și GLAC, sistem de excitație generator - GSEC, transformator de excitație, panouri de excitație și control, modul de ulei, vane de închidere și control pentru abur de joasă și înaltă presiune, instalații de abur de etanșare, etc.).
  • Montarea țevilor de interconexiune între turbinele cu abur și echipamentele auxiliare ale acestora.
  • Punerea în funcțiune a podurilor rulante de 25 Tf.
  • Punerea în funcțiune a podului rulant de 50 Tf.
  • Montarea celor 4 cazane recuperatoare (structură de susținere, module cu suprafețe de schimb de căldură, coș de fum, tambur IP, tambur JP, degazor, supape de siguranță, amortizoare de zgomot, armături de închidere și de reglaj, suporți de susținere, etc)
  • Montarea echipamentelor auxiliare ale cazanelor recuperatoare (pompe de alimentare, pompe de recirculație, container monitorizare emisii, container pentru analize chimice, expandoare de purjă, etc.).
  • Montarea țevilor de interconexiune pe partea de abur de ÎP, abur de JP și abur de etanșare.
  • Realizarea circuitului deschis de apă de răcire (cameră de amestec, canale, stavile plane de canal, stația de pompare cu patru pompe de circulație și două pompe de răcire în circuit deschis, macara portal 8 tf, macara pivotantă 0.25 tf, conducte de transport, bazine de sifonare, etc).
  • Realizarea circuitului închis de apă de răcire (pompe de răcire în circuit închis, filtre de apă, schimbătoare de căldură, rezervor tampon, conducte de legătură, etc.).
  • Executarea lucrărilor hidrotehnice pentru: apă potabilă, apă de stins incendiu, canalizare menajeră, canalizare pluvială și canalizare tehnologică.
  • Realizarea stației de finisare apă demineralizată (stație de tratare și rezervoare de acumulare).
  • Montarea celor 2 compresoare de aer instrumental și tehnologic.
  • Montarea cazanului auxiliar de abur, necesar pornirii turbinelor cu abur din orice stare termică.
  • Montarea celor 4 compresoare de gaz și a motoarelor de antrenare a acestora.
  • Construcţia canalelor subterane pentru rastele de cable.
  • Realizarea sistemelor de ventilare și climatizare (HVAC) clădire principală și clădire electrică.
  • Realizarea circuitelor de iluminat interior și exterior.
  • Montarea cablurilor de medie tensiune între clădirea electrică și transformatoarele de alimentare PEECC, transformatoarele de excitație a turbinelor cu gaze, transformatoarele de alimentare a sistemelor de pornire cu invertor (SFC), transformatoarele de servicii proprii și transformatoarele auxiliare.
  • Montarea cablurilor de joasă tensiune de conexiune între transformatoarele de excitație ale turbinelor cu gaze și module de excitație (GSEC).
  • Montarea cablurilor de joasă tensiune de conexiune între transformatoarele de alimentare PEECC și containere de control electric și electronic (PEECC).
  • Montarea celulelor de medie și joasă tensiune (6 kV și 0.4 kV).
  • Montarea UPS-urilor și a bateriilor electrice.
  • Montarea dulapurilor aferente sistemului de control distribuit - DCS.
  • Montarea containerului de 6kV, pentru alimentarea de rezervă a centralei.
  • Montarea celor 4 întrerupătoare de borne aferente TG.
  • Montarea barelor capsulate aferente celor 6 generatoare.
  • Montarea celor 6 transformatoare bloc.
  • Montarea celor 4 transformatoare auxiliare (servicii interne) aferente TG.
  • Montarea cablurilor de înaltă tensiune pentru racordarea grupurilor la SEN.
Iluminat 2

Prin Actul adițional din 26 ianuarie 2020, la Contractul de Lucrări părțile au prelungit termenul de finalizare a lucrărilor, la 40 de luni, de la data intrării in vigoare a contractului, respectiv pană la data de 26 mai 2020, motivat de execuția unor lucrări suplimentare care au fost considerate ca neprevăzute, la momentul încheierii Contractului de Lucrări.

Prin Actul adițional din 26 mai 2020, părțile au convenit, pe de o parte, o serie de măsuri necesare pentru readucerea pe șantier a furnizorului GENERAL ELECTRIC, iar pe de altă parte, prelungirea termenului de finalizare a lucrărilor, la 47 de luni, de la data intrării în vigoare a contractului, respectiv pană la data de 26 decembrie 2020, motivat de execuția unor lucrări suplimentare care au fost considerate ca neprevăzute, la momentul încheierii Contractului de Lucrări.

În pofida prelungirii termenului de finalizare a lucrărilor, Asocierea nu a reușit să-şi îndeplinească obligația de finalizare a lucrărilor, la data de 26 decembrie 2020. Față de situația dată, SNGN ROMGAZ SA nu a mai putut accepta prelungirea datei de finalizare a lucrărilor, peste data de 26 decembrie 2020, stabilită prin Contractul de Lucrări aplicând penalități de întârziere .

În data de 2 aprilie 2021, SNGN ROMGAZ SA, neacceptând pretențiile pe care le-a ridicat Asocierea, pentru continuarea lucrărilor, a transmis Notificarea din 2 aprilie 2021, privind rezilierea Contractului de Lucrări, care, potrivit Contractului de Lucrări, producea efecte după trecerea unui termen de 5 zile, de la data primirii notificării, de către Asociere.

La solicitarea și cu acordul Asocierii, începând cu data de 8 aprilie 2021, SNGN ROMGAZ SA a suspendat efectele Notificării de Reziliere, suspendare care, mai apoi, a fost prelungită de mai multe ori, ultima prelungire a suspendării efectelor Notificării de Reziliere fiind stabilită pentru data de 16 iunie 2021, în scopul identificării și agreării unei soluții, pentru continuarea și finalizarea lucrărilor, cu Asocierea.

În pofida faptului că SNGN ROMGAZ SA a depus toate eforturile posibile, pentru negocierea unor soluții care să asigure continuarea și finalizarea lucrărilor, cu Asocierea, în condițiile respectării prevederilor legale, discuțiile au eșuat. Având în vedere faptul că părțile nu au ajuns la un acord comun, până la data de 16 iunie 2021, Notificarea de Reziliere și-a produs efectele iar Contractul de Lucrări a fost reziliat, începând cu data de 17 iunie 2021. În același timp, SNGN ROMGAZ SA a executat garanțiile de buna–execuție a Contractului, constituite de cei doi asociați.

Potrivit raportărilor făcute de SNGN ROMGAZ SA - SPEE Iernut, în baza Raportului tehnic de audit independent: "Raport anual privind stadiile fizice si valorice" - stadiul fizic al lucrărilor din șantier, la data de 25 martie 2021, era de cca. 90% din punct de vedere Turnkey Projekt.

Prin concluziile Raportului tehnic de evaluare, întocmit de o firma angajata de Romgaz, s-au reținut următoarele:

a) lucrările sunt realizate într-o proporție mai mică de 90%;

b) din punct de vedere general “TURNKEY PROJECT”- proiect (proiectare, execuție, instruiri, cursuri, etc), investiția este finalizată aproximativ 80%

c) din punct de vedere al execuției (execuție care face parte din Turnkey Projekt), lucrările sunt realizate în proporție de aproximativ 70%.

Datorită faptului că Proiectul de Investiții a implicat lucrări de proiectare și execuție cu un grad mare de complexitate și specializare, a faptului că proiectele de detaliu nu au fost finalizate, de către Asociere în totalitate, a faptului că mai multe categorii de lucrări sunt realizate la nivelul unor stadii fizice intermediare, și nu finale, fără a se putea stabili cu exactitate ponderea stadiilor fizice intermediare realizate, în ansamblul proiectului, stabilirea cu exactitate, în procente, a stadiului fizic de realizare a proiectului de investiție este deosebit de dificil de realizat.

Prin Decizie, la 18.08.2021, a fost numită o Echipa de Management a Proiectului (EMP), pentru finalizarea investiției „Dezvoltarea CTE Iernut prin construcția unei centrale termoelectrice noi cu ciclu combinat cu turbine pe gaze”.

EMP - SPEE Iernut, a finalizat la 17.12.2021 documentația pentru achiziționarea lucrărilor rămase de executat, respectiv Caietul de Sarcini cu Anexele pe specialități. În cadrul legal aplicabil, SNGN ROMGAZ SA a utilizat toate mijloacele de care dispunea pentru a asigura progresul şi finalizarea lucrărilor.

Având în vedere intervenția unui nou cadru legal, SNGN ROMGAZ SA – SPEE Iernut, va exploata toate posibilitățile legale pentru finalizarea lucrărilor şi punerea în funcțiune a CECC Iernut, inclusiv cu Asocierea, deoarece interesul finalizării lucrărilor şi contribuția CECC Iernut la stabilitatea SEN primează. Guvernul României a adoptat Ordonanța de Urgență nr. 54 din 21 aprilie 2022, pentru completarea Legii nr.99/2016 privind achizițiile sectoriale, publicat in Monitorul Oficial nr. 393 din 21 aprilie 2022.

Astfel, procedura de achiziție aplicată de Romgaz va fi Negociere fără invitație prealabilă la o procedură concurențială de ofertare, în conformitate cu prevederile art. 117^1 din Legea 99/2016. Având în vedere că procedura de achiziție, a lucrării menționate mai sus se va efectua atât în conformitate cu procedurile interne Romgaz cât și cu respectarea principiilor prevăzute la art. 2 alin. 2 din Legea nr. 99/2016 și anume: nediscriminarea, tratamentul egal, recunoașterea reciprocă, transparența, proporționalitatea și asumarea răspunderii, Consiliul de Administraţie al Romgaz a fost de acord cu inițierea operațiunii de achiziție având ca obiect „Finalizarea lucrărilor și punerea în funcțiune a obiectivului de investiții: Dezvoltarea CTE Iernut prin construcția unei centrale termoelectrice noi cu ciclu combinat cu turbine pe gaz”. (HCA nr. 43/2022)

În data de 13.07.2022 SNGN Romgaz SA a transmis Invitaţia de participare la procedură, procedură care este în derulare. Termenul estimat pentru finalizarea lucrărilor rămase de executat precum şi termenul estimat pentru punerea în funcțiune a noii Centrale electrice cu ciclu combinat, este sfârşitul anului 2023.

CET vedere nordCET vedere vestCET camera electrica                                                                   Fotografii realizate de ing. Bagy Levente - SPEE Iernut.

La solicitarea SNGN Romgaz SA s-au derulat următoarele activități legate de finalizarea Proiectului de investiții:

Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei, ANRE, a prelungit valabilitatea Autorizației de înființare pană la data de 30.06.2023. (Decizia Preşedintelui ANRE nr. 907 din 08.06.2022.)

În conformitate cu prevederile Legii 50/1991, privind autorizarea lucrărilor de construcții, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, Primăria Iernut a autorizat executarea lucrărilor de construire pentru "Dezvoltare CTE Iernut prin construcția unei centrale noi cu ciclu combinat cu turbine cu gaze – Rest rămas de executat, prin Autorizaţia de construire Nr. 15/16.03.2022. Durata de valabilitate a autorizației 16.03.2024.

CNTEE Transelectrica SA şi SNGN Romgaz SA au decis prelungirea duratei de valabilitate a Contractului de Racordare C 211/31.10.2017 până la finalizarea testelor pentru obținerea Certificatului de Racordare, dar nu mai târziu de 31.12.2023.