Progres în cadrul Neptun Deep: încep lucrările de instalare a conductei de gaze în Marea Neagră
OMV Petrom, cel mai mare producător integrat de energie din Europa de Sud-Est, și SNGN ROMGAZ SA, cel mai mare producător și principal furnizor de gaze naturale din România, anunță începerea lucrărilor la conducta offshore care va prelua gazele din larg și le va aduce la țărm, marcând un progres important în cadrul proiectului Neptun Deep.
Primul vas din flota necesară pentru dezvoltarea proiectului Neptun Deep a sosit în România: Castoro 10 va instala primul tronson al conductei, în zona de țărm. Conexiunea va fi realizată prin microtunelul deja construit la Tuzla, o tehnologie care sporește siguranța lucrărilor și minimizează impactul asupra mediului.
Mai multe informații şi declaraţii sunt disponibile în comunicatul de mai jos.