Dividende suplimentare Romgaz, distribuite in temeiul art. II si III din OUG nr. 29/2017

In sedinta Adunarii Generale a Actionarilor ROMGAZ din data de 20 octombrie 2017 s-a aprobat distribuirea de dividende  suplimentare, in temeiul prevederilor art. II şi III din OUG nr. 29/2017, catre actionarii societatii, proportional cu participarea acestora la capitalul social al societatii. Dividendele brute suplimentare sunt distribuite din rezervele societatii reprezentand surse proprii de finantare.

 

Informatii privind dividendele:

· Valoarea dividendul suplimentar brut este 1,94 RON/actiune, impozitul pe dividende aferent fiind reținut la sursă în cotele prevăzute de lege. Conform prevederilor din Codul Fiscal aplicabil în România, cota standard de impozitare aplicabilă dividendelor este de 5%;

· Plata dividendelor suplimentare nete incepe la data de 29 noiembrie 2017 (Data Platii) si se va derula pe o perioada de 3 ani, data limita fiind 02 decembrie 2020;

·  Au dreptul sa incaseze dividendele suplimentare actionarii Romgaz inregistrati in Registrul Actionarilor (tinut de Depozitarul Central S.A.) la Data de Inregistrare 8 noiembrie 2017;

· „Ex-date”, data de la care instrumentele financiare se tranzactioneaza fara dreptul de incasare a dividendelor, este 7 noiembrie 2017;

Plata dividendelor se efectueaza in RON, prin intermediul Depozitarul Central S.A. si a Agentului de Plata BRD – Groupe Societe Generale S.A.

Comisioanele bancare percepute de Depozitarul Central și BRD pentru plata dividendelor suplimentare nete în RON sunt suportate de ROMGAZ.

 

MODALITATI DE PLATA A DIVIDENDELOR SUPLIMENTARE:

A. Pentru persoane fizice/juridice/alte entitati care au cont deschis la un Participant (broker/banca custode):

→ prin Participantii la sistemul de compensare – decontare si registru al Depozitarului Central S.A.

B. Pentru persoane fizice/juridice/alte entitati care nu au cont deschis la un Participant (broker/banca custode):

B.1. Prin VIRAMENT BANCAR conform solicitarilor adresate direct Depozitarului Central S.A.

B.2. Prin intermediul AGENTULUI DE PLATA  BRD - Groupe Societe Generale S.A.:

              → In NUMERAR – exclusiv pentru persoane fizice

              → Prin VIRAMENT BANCAR – pentru persoane fizice/juridice/alte entitati.

Lista unitatilor BRD :

https://www.brd.ro/agentii-si-atm-uri