Romgaz: Activitatea de înmagazinare gaze naturale va fi separată de la 1 aprilie şi va fi desfăşurată în cadrul unei filiale în care Romgaz este asociat unic

Marţi, 27 Martie, 2018 - 11:30

Romgaz: Activitatea de înmagazinare gaze naturale va fi separată de la 1 aprilie şi va fi desfăşurată în cadrul unei filiale în care Romgaz este asociat unic

Romgaz anunță că, începând cu data de 1 aprilie, va deveni operațională filiala care va gestiona activitatea de înmagazinare a gazelor naturale. Filiala poartă denumirea de SNGN Romgaz SA – Filiala de Înmagazinare Gaze Naturale Depogaz Ploiești SRL.

Astfel, începând cu data de 1 aprilie 2018, în baza Directivei 73/2009 a CE preluată în Legea 123/2012 Legea energiei electrice şi a gazelor naturale în art. 141, activitatea de înmagazinare va fi separată din cadrul SNGN Romgaz SA şi va fi desfășurată în cadrul unui operator de înmagazinare, o filială, în care SNGN Romgaz este asociat unic.