Mergi la conţinutul principal

Romgaz Black Sea Limited, filială a Societății Naționale de Gaze Naturale „Romgaz” S.A. („Societatea”/„ROMGAZ”), deține 50% din drepturile dobândite și obligațiile asumate prin Acordul de concesiune pentru explorare, dezvoltare și exploatare petrolieră în perimetrul XIX Neptun, Zona de Apă Adâncă din Marea Neagră.

Grupul ROMGAZ, format din S.N.G.N. Romgaz S.A. ca societate mamă și filialele deținute integral de S.N.G.N. Romgaz S.A. - Filiala de Înmagazinare Gaze Naturale Depogaz Ploiești SRL (“Depogaz”) și Romgaz Black Sea Limited, face explorare geologică în scopul descoperirii de noi zăcăminte gazifere, produce gaz metan prin exploatarea zăcămintelor din portofoliul companiei, depozitează subteran gaze naturale, efectuează intervenții, reparații capitale și operații speciale la sonde și asigură servicii profesioniste de transport tehnologic. În 2013 ROMGAZ și-a extins domeniul de activitate prin asimilarea Centralei Termoelectrice de la Iernut (CTE), devenind astfel producător și furnizor de energie electrică.

Cu o istorie de mai bine de 100 de ani, ROMGAZ are o vastă experiență în domeniul explorării și producției de gaze naturale, devenind cel mai mare producător și principal furnizor de gaze naturale din România.

S.N.G.N. Romgaz S.A. este admisă la tranzacționare pe piața Bursei de Valori din București (BVB) și a Bursei din Londra (LSE). Acționar principal este statul român cu o participație de 70%.

Poziția economică și financiară a companiei este caracterizată prin stabilitatea profitului și lichiditate, îndeplinind toate condițiile de creștere economică și devenind una dintre cele mai mari companii din România.

Misiunea Grupului ROMGAZ este de a crește într-o manieră sustenabilă valoarea adăugată pentru societate, angajați și acționari, precum și de a demonstra reziliență pe termen lung, pentru care utilizează toate resursele, într-o manieră responsabilă și etică.

ROMGAZ dorește să își atingă toate obiectivele strategice propuse și să realizeze investițiile asumate conform planurilor de dezvoltare durabilă, asigurând astfel dezideratul de a deveni o companie furnizoare de securitate energetică și un jucător regional pe piața de energie.