Mergi la conţinutul principal
     

ROMGAZ continuă investițiile în proiectul CARAGELE

Domnul Sebastian Burduja, Ministrul Ministerul Energiei - România, împreună cu domnul Răzvan Popescu, Director General ROMGAZ şi domnul Aristotel Jude, Director General Adjunct ROMGAZ,  au efectuat în data de 24 februarie 2024 o vizită de lucru la şantierul de foraj al sondei de explorare 76 Rosetti, sonda proiectată până la adâncimea de 5000 de metri şi care face parte din programul investițional în zona CARAGELE DEEP în cadrul căreia compania ROMGAZ va realiza cel puțin 9 sonde de explorare de mare adâncime, investițiile estimate fiind la aproximativ 1 miliard de lei.
ROMGAZ continuă investițiile în proiectul CARAGELE în mod susținut în vederea asigurării securităţii energetice în regiune şi independenţa energetică a României.
Proiectul CARAGELE DEEP este un proiect strategic onshore pentru ROMGAZ în cadrul perimetrului Explorare-Dezvoltare-Exploatare Muntenia Nord-Est, acesta făcând parte din strategia de dezvoltare a companiei 2021-2030. 
Zăcământul comercial CARAGELE contribuie de mulţi ani la producţia de gaze a României, fiind în exploatare comercială din anul 2009 iar dezvoltarea acestuia s-a realizat treptat în timp, fiind edificată o înfrastructură de exploatare complexă. 
ROMGAZ este angajată ferm în accelerarea implementării programului investiţional în activitatea de explorare în zona CARAGELE. 
Dacă datele estimate legate de volumul rezervelor se confirmă în perioada următoare prin realizarea forajelor, compania va asigura introducerea imediată a sondelor în fluxul comercial.