Mergi la conţinutul principal

„Mulțumesc pentru oportunitatea de a fi angajat ROMGAZ, cel mai mare producător de gaze naturale din România. Este un vis devenit realitate și un început de carieră entuziasmant.

Am absolvit Universitatea de Petrol și Gaze Ploiești, Facultatea de Ingineria Petrolului și Gazelor, profilul Inginerie de petrol și gaze. Universitatea de Petrol și Gaze mi-a stârnit interesul încă din copilărie. Am copilărit în Ploiești, la 10 minute de mers pe jos până la facultate. Am mers prima oară în curtea Universității cu mama mea pentru a utiliza bancomatul din campus. Eram mic, dar încă îmi amintesc cum am rămas impresionat de numărul mare de studenți pe care i-am văzut, printre care și studenți din alte țări. Când am ajuns acasă, părinții mi-au răspuns la toate întrebările și dorința mea de a urma această facultate a devenit din ce în ce mai mare și, după mulți ani, am reușit să o îndeplinesc.

În al treilea an de facultate m-a atras materia Extracția gazelor naturale a domnului DINU Florinel din semestrul I. La începutul semestrului al doilea, pe site-ul facultății s-a publicat anunțul cu bursele ROMGAZ Scholarships pe care nici bine nu am apucat să îl citesc și am aplicat emoționat și entuziasmat. Aceste sentimente au fost multiplicate în momentul interviului, dar mai ales când am fost anunțat că am fost selectat în prima ediție a programului ROMGAZ Scholarships.

Sunt recunoscător că mentorul meu este Morched GUETTAT, un om cu experiență vastă și cu principii de urmat, dispus să răspundă la orice întrebare sau nelămurire a mea. Sunt proaspăt angajat, dar simt cum evoluez în fiecare zi, de aceea ROMGAZ este compania în cadrul căreia îmi voi atinge obiectivele de carieră .

Recomand studenților, din toată inima, să aplice pentru bursa ROMGAZ. Este decizia care poate asigura cel mai bun start de carieră în domeniul Oil&Gas din România.”
 

Alin Petrică DANCIU, Inginer