DOCUMENTE NECESARE PENTRU OBȚINEREA AVIZELOR ROMGAZ
Solicitanții avizelor, după obținerea certificatului de urbanism vor depune la sediul Sucursalei, în raza căreia se găsește amplasamentul terenului ce constituie obiectul avizului, o documentație completă compusă din:
- cerere scrisă care cuprinde datele de identificare ale solicitantului și obiectul solicitării, conform cererii tipizate din Anexa 2, Ordin nr. 47/1203/509/21.07.2003 al MEC, MTCT și MAI, pentru aprobarea Procedurii de emitere a avizului în vederea autorizării executării construcțiilor amplasate în vecinătatea obiectivelor/sistemelor din sectorul petrol și gaze naturale;
- memoriu tehnic privind lucrarea de construire avută în vedere;
- copie după certificatul de urbanism;
- plan de încadrare în zona, scara 1:25.000 sau 1: 10.000;
- plan de situație, scara 1:500, care să cuprindă amplasarea construcțiilor în perimetrul propus precum și drumurile de acces aferente.
NOTA: Planul de situație trebuie să fie întocmit de un topograf autorizat, să fie vizat de Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară și să conțină coordonatele de identificare ale amplasamentului în proiecție STEREO 70. De asemenea, documentația topografică se va depune și pe suport magnetic în format compatibil cu sistemele informatice de gestiune de tip GIS (DWG sau DXF).
Documentele pot fi depuse în format fizic la sediile sucursalelor Mediaș și Mureș, sau în format electronic.
Date de contact SUCURSALA MEDIAȘ
Tel: 0374-401260
Date de contact SUCURSALA MUREȘ
Tel: 0374-402133 sau 0374-402232
Date de contact Filiala de Înmagazinare gaze DEPOGAZ PLOIEȘTI
Tel: 0374-403520
La depunerea avizului se percepe tarif de avizare, conform tarifelor reglementate de S.N.G.N. ROMGAZ S.A. începând cu 01.08.2023 sumă care se va plăti la Serviciul Contabilitate din cadrul sucursalei implicate.