Mergi la conţinutul principal

Romgaz

Producător și furnizor de gaze naturale

Tradiţie şi Experienţă

Profil companie

Romgaz este cel mai mare producător şi principal furnizor de gaze naturale din România

Compania este admisă la tranzacţionare din anul 2013 pe piața Bursei de Valori din București și a Bursei din Londra (LSE). Acționar principal este statul roman cu o participație de 70%. Compania are o experiență vastă în domeniul explorării și producerii de gaze naturale, istoria sa începând acum mai bine de 100 de ani în 1909, când a fost descoperit primul zăcământ de gaze naturale în Bazinul Transilvaniei la Sărmășel. 

Romgaz își asumă rolul promovării unui climat de afaceri transparent, astfel integrează cauzele de responsabilitate socială și obiectivele de afacere într-o inițiativă corporativă de cooperare cu toate părțile interesate pentru dezvoltarea companiei într-o manieră etică, cu respect față de comunitate și mediul înconjurător.

 

Traditie şi experienţă din 1909.