Mergi la conţinutul principal

„Am absolvit Facultatea de Ingineria Petrolului și Gazelor din cadrul Universității Petrol și Gaze din Ploiești, iar ulterior mi-am continuat studiile urmând un program de masterat în Tehnologia Transportului, Depozitării și Distribuției Hidrocarburilor.

Am ales acest profil de activitate deoarece reprezintă o rampă de lansare către un domeniu vast, domeniul energiei, în care îți poți forma o carieră pe diferite ramuri ale sale, având posibilitatea de a o alege pe cea mai potrivită pentru mine. 
Am aplicat la programul de burse ROMGAZ, deoarece am văzut în acesta o oportunitate de a avansa atât pe plan profesional, cât și pe plan personal, în cadrul unei companii stabile care îmi oferă posibilitatea de a pune în practică cunoștințele dobândite pe parcursul anilor de studii.

În primul rând, doresc să îi mulțumesc domnului Ioan Marcel BUDAN, Șef Birou Calitate Gaze, deoarece m-a îndrumat și ajutat în toate demersurile companiei, cu foarte mult calm și seriozitate.

În al doilea rând, consider că am pornit cu dreptul în cadrul ROMGAZ datorită domnului ing. Florin CIUFU, care încă din prima zi m-a primit cu o atitudine pozitivă și mi-a oferit întotdeauna răspunsuri la toate întrebările, pe care i le-am adresat. În plus, m-a însoțit fizic pe parcursul perioadei de stagiatură în activitățile pe care a trebuit să le desfășor, prezentând-mi cu răbdare modurile de operare.

În final, consider că am avut parte de cel mai bun start în cadrul companiei, în același timp câștigând și un prieten. Voi reuși să îmi îndeplinesc obiectivele profesionale, deoarece mă aflu în cadrul unei companii care îmi oferă tot suportul de care am nevoie, punându-mi la dispoziție un colectiv cu oameni capabili, alături de care pot progresa în cariera pe care o urmez.

Recomand cu căldură și altor studenți programul de burse ROMGAZ, deoarece a avut un demers excepțional încă din prima zi, fiecare așteptare mi-a fost îndeplinită și chiar depășită, oferindu-mi posibilitatea de a participa la multiple activități pe parcursul acestuia, iar ulterior șansa de a lucra în cadrul companiei.”
 

Cătălin IONIȚĂ, Inginer