Mergi la conţinutul principal
     

Fitch Ratings Limited a acordat ROMGAZ rating-ul 'BBB-', cu perspectivă stabilă (Investment Grade)

Societatea Națională de Gaze Naturale ROMGAZ S.A. (“Romgaz”/”Societatea”) informează acționarii și investitorii că Agenția de rating Fitch Ratings Limited (“Fitch”) a acordat Societății rating-ul 'BBB-', cu perspectivă stabilă (Investment Grade). Acesta este primul rating atribuit Societății.

Potrivit raportului emis de Fitch, rating-ul “reflectă poziția dominantă a Romgaz în piața gazelor naturale din România, potențialul de creștere a producției ca urmare a dezvoltării perimetrelor Neptun Deep și Caragele și politica financiară conservatoare”.

Directorul General al Romgaz, Răzvan Popescu, a declarat: “Obținerea ratingului 'BBB-', Investment Grade, pentru ROMGAZ este o dovadă a poziției financiare puternice, a profilului de business sănătos și a dezvoltării durabile a Societății, acesta fiind practic un vot de încredere în strategia noastră. Rating-ul de credit acordat ne va permite să accesăm piața de capital în termeni cat mai avantajoși pe măsură ce implementăm strategia de dezvoltare”.

Mai multe detalii despre raportul Fitch sunt disponibile la: 

https://www.fitchratings.com/research/corporate-finance/fitch-assigns-romanian-romgaz-first-time-bbb-rating-outlook-stable-21-05-2024

Fitch Ratings