Mergi la conţinutul principal
Sanatate

Implicare Socială 2019

Spitalul și sănătatea în genere, se află în topul așteptărilor la nivelul comunității locale, dată fiind subfinanțarea sistemului național de sănătate. Este un domeniu în care Romgaz poate veni în întâmpinarea nevoilor societăţii şi reprezintă totodată un sprijin acordat la scară naţională autorităților care se confruntă cu dificultăți în abordarea eficientă a sistemului medical atât de necesar unei populații sănătoase.

Romgaz oferă sprijin pentru susținerea și implementarea unei palete variate de programe în domeniul sănătăţii, pentru dotarea unor unităţi medicale cu aparatură medicală de înaltă performanță, dezvoltarea și modernizarea infrastructurii acestora. Sprijinirea domeniului sănătăţii a fost și este o preocupare invariabilă pentru Romgaz, confirmată de istoricul acţiunilor de implicare în acest domeniu.