Mergi la conţinutul principal

ROMGAZ a acordat sprijin financiar pentru un proiect al Asociației Spitalului de Psihiatrie "Dr. Gh. Preda" Sibiu

ROMGAZ a acordat sprijin financiar pentru proiectul „Utilizarea Spectroscopiei în infraroșu apropiat (fNIRS) în Cercetarea Biomarkerilor din Tulburările Psihiatrice" al Asociației Spitalului de Psihiatrie "Dr. Gh. Preda" Sibiu.
Proiectul a vizat achiziționarea unui aparat fNIRS, necesar pentru investigarea pacienților care suferă de tulburări psihice, fiind esențial în obținerea unei înțelegeri mai profunde a activității creierului uman, în diferite tulburări psihiatrice și pentru identificarea unor potențiali biomarkeri în domeniul psihiatriei, care ar putea servi drept ghid în abordarea tratamentelor sau în prognosticul terapeutic.
Asociația Spitalului de Psihiatrie „Dr. Gheorghe Preda" Sibiu este înființată în anul 2010, fiind formată din medici, psihologi, personal sanitar, asistente sociale, economiști și consilieri juridici. În cadrul asociației activează voluntari, studenți la Facultatea de Științe Socio-Umane, departamentul Psihologie și departamentul Sociologie, Resurse umane și Asistență socială, precum și de Ia Facultatea de medicină, ambele facultăți fiind din cadrul Universității „Lucian Blaga” din Sibiu.
Misiunea asociației este de a îmbunătăți calitatea vieții pacienților care suferă de tulburări psihice și a îngrijirilor de sănătate acordate acestora, prin dotarea Spitalului Clinic de Psihiatrie „Dr. Gheorghe Preda" Sibiu cu echipamente și aparatură medicală, modernizarea structurilor spitalului, pregătirea profesională a angajaților, promovarea sănătății mintale, organizarea de activități de terapie ocupațională, dezvoltarea abilităților personale și sociale ale pacienților, precum și organizarea de activități educative și recreaționale, cu sprijinul voluntarilor.