Mergi la conţinutul principal
     

ROMGAZ a aderat la Oil and Gas Methane Partnership 2.0

S.N.G.N.Romgaz S.A., cel mai mare producător de gaze naturale din România și unul dintre cei mai mari producători din Europa de Est, a aderat la Oil and Gas Methane Partnership 2.0 (OGMP 2.0), programul emblematic de raportare și reducere a emisiilor de metan al UNEP (Programul Națiunilor Unite pentru Mediu).

„Suntem bucuroși să spunem bun venit ROMGAZ în programul nostru, inițiativă prin care companiile membre urmăresc reducerea strategică a emisiilor de metan”, a declarat Giulia Ferrini, Manager de Program OGMP 2.0. „Așteptăm cu nerăbdare contribuția ROMGAZ, deoarece OGMP 2.0 este mai mult decât un cadru de raportare riguros: este o platformă unică pentru o acțiune colectivă, membrii dezvoltând împreună noi norme industriale privind gestionarea metanului.”

Răzvan Popescu, director general ROMGAZ: „Aderarea la OGMP 2.0 reprezintă pentru ROMGAZ o consecință firească a opțiunii sale strategice de a reduce emisiile de metan la nivelul întregii companii, având o perspectivă reală și conștientă asupra responsabilității companiei de a contribui activ și consecvent la atenuarea schimbărilor climatice la nivel european și global. Parteneriatul OGMP 2.0 înlesnește acțiuni colective, inovatoare, de atenuare a emisiilor de metan prin implementarea celor mai bune practici și tehnologii disponibile, astfel că, îmbunătățirea performanței de mediu este un obiectiv ambițios și totodată tangibil.”

Mai multe detalii despre OGMP 2.0: ogmpartnership.com

Onu