Mergi la conţinutul principal
     

ROMGAZ a participat la Conferința Internațională Black Sea Student Symposium

ROMGAZ a participat la cea de-a cincea ediție a Conferinței Internaționale Black Sea Student Symposium, organizată de Facultatea de Inginerie a Petrolului și Gazelor din cadrul Universității Petrol- Gaze din Ploiești.

Evenimentul a cuprins susținerea de lucrări științifice pe secțiuni de către studenții UPG Ploiești, dar și Târgul Companiilor dedicat tinerei generații, care a devenit deja o tradiție în domeniul industriei de petrol și gaze.

Robert CHIRCĂ, director al Diviziei explorare – producție ROMGAZ, a precizat: „Evenimentul este unul de bun augur pentru tânăra generație, datorită faptului că oferă viitorilor ingineri posibilitatea de a interacționa cu reprezentanți ai companiilor de profil și totodată posibilitatea de a identifica oportunități de carieră în domeniul petrolului și gazelor naturale. ROMGAZ este o companie de interes regional, un jucător cheie în sectorul energetic european, cu perspective bine definite și posibilități de a oferi stabilitate şi siguranță în tranziția energetică spre o lume sustenabilă în favoarea tuturor generațiilor. Compania noastră promovează dialogul cu specialiștii de mâine care vor implementa și dezvolta proiecte aflate acum în diverse stadii de dezvoltare. Este foarte important ca studenții să beneficieze de programele de internship, de stagiile de practică sau de programele de burse pe care le oferă piața de profil. În acest fel, absolvenții își vor defini așteptările, vor cunoaște provocările și vor putea aduce plusvaloare dezvoltării sustenabile a ROMGAZ și totodată a întregului sector energetic.”