Mergi la conţinutul principal
     

ROMGAZ recunoaște importanța adoptării tehnologiilor digitale

Peste 300 de tineri și adulți din Sibiu, Piatra Neamț și Mediaș au pornit într-o călătorie de (trans)formare alături de Generația Tech. În 8 săptămâni, noii participanți vor participa la programe de formare în digital marketing, web design și web development.

Generația Tech este Programul care numără deja peste 10 ediții, 7400 de participanți și membri activi ai comunității. Programul oferă șansa fiecărui participant șansa de a descoperi dacă o carieră în tech este potrivită și, dacă da, de a avea primele proiecte reale de portofoliu.

Datorită susținerii financiare din partea ROMGAZ, programul este gratuit pentru participanți.

Răzvan POPESCU, CEO al ROMGAZ, a declarat: “ROMGAZ își asumă un angajament ferm în susținerea progresului tehnologic și al educației tinerei generații. În acest sens, am ales să acordăm o susținere vitală proiectului Generatia Tech, o inițiativă ambițioasă care vizează investiția în educație, digitalizare și inteligență artificială (AI). Digitalizarea este o forță motrice în transformarea societății și a economiei moderne. ROMGAZ recunoaște importanța adoptării tehnologiilor digitale în toate aspectele vieții, inclusiv în sectorul energetic. Angajamentul nostru reflectă viziunea companiei asupra responsabilității sociale și a contribuției sale la progresul și dezvoltarea durabilă a societății”.